Intr-o camera rece, printre carti puse in teancuri dezordonate am redescoperit discurile tatei. Pink Floyd, Alecsandru Andries, Edith Piaf, Mircea Baniciu zac printre concerte clasice, compilatii colorate si "Thriller"-ul lui Michael Jackson.
Anul asta, insa, am gasit si Alifantis.Versuri excelente pe o muzica simpla ce-si asterne autorul pe jos si il pune sa se viseze. Discurile duhnesc a anii 80', a pantalonii de piele si pletele tatei.
Baladele simple ale "dromaderilor" romani, acei oameni ce-si duceau gandurile pe o banca, ca sa si le noteze sau le lasau sa bata odata cu vantul, sa rascoleasca praful de pe strazi laturalnice, soundtrack-ul tineretii parintilor nostri.
Acordand acestor poeme o dulceata amaruie cu acordurile sale, Alifantis te face sa-ti doresti ca toata viata ta sa fie o doar o alta melodie cantata de el pe un vinyl prafuit.